To hack or not to hack, that is the question!

Toti am auzit de termen, fie din ziare, tv, carti sau prieteni, fie de la pustiul din bloc care te mai ajuta cu calculatorul cand ai probleme.

Marea majoritate traiesc cu certitudinea ca un hacker este un personaj negativ care nu vrea decat sa atace calculatoare din diverse motive. De fapt si cei care studiaza problemele de securitate fac acelasi lucru. Exista chiar si un fel de cod de conduita in acest sector, o data ce a fost descoperita o gaura de securitate intr-un sistem, hackerul ar trebui sa-l anunte pe cel care detine sistemul de vulnerabilitate inainte de a face publica descoperirea.

Chiar si statele dezvoltate isi construiesct o armata de astfel de hackeri pentru a exploata vulnerabilitatile oponentilor.

Orice studiu de securitate serios se bazeaza practic pe munca unor hackeri, lucru care il face pe cel care studiaza securitatea si implicit cauta vulnerabilitati un hacker.

Dar mai exista si alte feluri de hackeri, de fapt un hacker cauta solutii, studiaza probleme in amanunt pentru a gasi noi oportunitati si de ce nu, pentru a inova. Calculatorul Apple I produs de Steve Wozniak s-a nascut dintr-un club de hackeri care de fapt in loc sa descopere vulnerabilitati nu faceau decat sa… descopere. Multi au incercat sa creeze lucruri noi folosind unelte disponibile, incepand de la programare in limbaje low-level si unelte hardware, pana la limbaje de mackup.

Yahoo! a avut de curand Open Hack Day 2008, acest eveniment pune in evidenta importanta pe care o poate avea un hacker intr-o astfel de companie. Un astfel de eveniment poate oferi atat o oportunitate pentru hackeri de a intelege mai bine servicile Yahoo!, cat si o oportunitate interesanta pentru companie de a vedea perspectiva si nevoile comunitatii de hackeri (da, o comunitate de hackeri se naste de multe ori din nevoi).

Din aceste doua imagini diferite pentru un hacker s-au nascut si doua viziuni diferite, daca in industrie un hacker cauta solutii in presa acesta cauta probleme.

Pana la urma fiecare programator are tendinta sa fie un hacker, fiecare dintre noi cauta la un moment dat solutii pentru probleme care nu au fost solutionate inca sau nu prezinta o solutie optima pentru o anumita problema.

Sa nu urati hackeri, din munca lor suntem azi unde suntem, iar din munca celor de azi se va construi viitorul. Nu trebuie sa discreditati o intreaga comunitate pentru problemele aduse de o mica parte din ei.

De putin timp Zend a lansat programul Zend Framework Certification. In cadrul programului de certificare, utilizatorul are la dispozitie manualul de referinta, ghidul de studiu, training si un voucher pentru examenul de certificare (si sa nu uitam un tricou foarte interesant 🙂 ).

Avantajele certificarii sunt aceleasi ca si la ZCE in PHP5.

Totusi fata de programul de certificare in PHP5, acest program are cateva lucruri diferite, cum ar fi:

Trecand peste aceste diferente, atitudinea Zend este una bine venita, pana la urma atrage dupa sine un standard pentru in frameworkuri. Problema este ca nu sunt universal valabile, pana la urma chiar daca nu toti folosim un framework de pe piata, avem tendinta sa ne construim propriul framework.

Invatarea unui astfel de framework are totus avantajul de a oferi o noua perspectiva asupra lucrurilor, ne ajuta sa ne construm o imagine mai clara la ce trebuie sa ne asteptam de la frameworkul folosit. Pe de alta parte, un framework cum este Ruby on Rails a inspirat la randul lui multi programatori in modul cum un framework ar trebui construit, acesta avand echivalente in limbaje cum ar fi Java si evident PHP, fara ca multi dintre ei sa migreze la el. Si ce se intampla daca acum te certifici in el iar apoi te implici in proiecte care folosesc alte frameworkuri?

Pana la urma aceasta este tendinta, asa cum programarea obiectuala a oferit o perspectiva noua pentru refolosire fata de programarea procedurala, asa un framework are tendinta sa aduca programarea orientata obiect la un alt nivel, sporind gradul de refolosire al codului. Dar… doar Zend Framework este solutia?

Marea majoritate a laptopurilor noi vin in ziua de azi cu drivere doar pentru Win Vista. Chestia asta mi se pare deosebit de bizara. Eu mi-am cumparat acum mai bine de jumatate de an un laptop. Nu este tocmai high-end, dar este suficient pentru nevoile mele. Laptopul a venit cu Free Dos, care l-am dezinstalat imediat.

In acel moment aveam de ales intre Win XP si Vista (este si linux dar am nevoie si de un Win). De fapt… nu aveam de ales, trebuia XP in mod clar! Nu vreau sa raman fara baterie repede sau sa ma trezesc ca mi se blocheaza in timp ce lucrez. Vista pana la urma nu este destul de “matur” pentru mine, eu nu vreau o interfata foarte draguta cu tot felul de gadgeturi, vreau mai degraba ceva stabil! Sa nu credeti ca am ceva cu Vista, cand XP era la inceput a avut aceleasi probleme, cred ca e doar o problema de timp (bug-uri si evolutie hardware) la noul sistem de operare. Dar asta e alta discutie…

Dar cand vine vorba de laptopuri acestea vin DOAR CU DRIVERE DE VISTA! Nu pot sa inteleg de ce…

Chiar si cunostintele care au incercat Vista tot s-au intors la XP. Pana la urma, daca iti cumperi un laptop mai ieftin, sa zicem un Intel Celeron cu 1G RAM chiar crede cineva ca o sa mearga bine Vista pe el? Iar daca nu… atunci de ce nu exista drivere?

Pentru mine nu a fost o problema atat de mare, cu carte intr-o mana si tastatura in cealalta am reusit sa gasesc toate driverele echivalente pentru XP destul de repede, dar cum ramane cu cei care nu se pricep? Cunosc multa lume care nu au suficiente cunostinte cat sa gasesca niste drivere, cunosc chiar un caz in care nu a cautat, a ales Ubuntu. Problema cu linux este ca nici acolo nu se gasesc multe drivere, in special pentru laptopuri relativ noi, plus ca un linux este mult mai greu de gestionat pentru un utilizator care lucreaza de mult timp cu siteme de operare Microsoft.

Eu ajung la concluzia ca producatorii de hardware ar trebui sa livreze mai multe tipuri de drivere, pentru mai multe OS-uri. Pana la urma indiferent ce se intampla vina este a lor! Ca producator nu poti pur si simplu sa ignori ce se intampla in jurul tau si sa livrezi drivere doar pentru un sistem de operare “tanar”, consumator de resurse si chiar destul de instabil.

Fiecare din cei trei giganti ai Internetului au cate un serviciu pentru harti.

Probabil cel mai mare, mai mediatizat si mai plin de facilitati este cel de la Google, respectiv Google Maps. Motorul se bucura de un API , suficient de interesant incat a fost pana si o carte numita 21 steps scrisa folosindu-se acesta. Cartea este foarte interactiva si scotate in evidenta facilitatile acestui serviciu.

Motorul beneficiaza pana si de un nou serviciu Street view care iti permite sa vezi imagini din respectiva locatie.

De asemenea iPhone 3G nu are o aplicatie total independenta pentru GPS (cum au dispozitivele cu Windows Mobile) ci foloseste o aplicatie bazata pe… Google Maps.

Totul bine si frumos, in special daca stai in USA sau in alta tara mai “importanta”.

Dar ce se intampla daca stai in Romania? Imaginea “din satelit”(de fapt se rezalizeaza din avion) a Bucurestiului a fost actualizata curand. Dar… cand vine vorba de harta nu se vede decat soseaua de centura si o ruta care traverseza orasul.

Cu alte cuvinte, Google nu stie unde stau! Si sa ne gandim la un scenariu: daca dispui de un iPhone 3G si ai aplicatia de GPS cu Google Maps, nuprea poti sa faci mare lucru cu modulul GPS in Romania.

Intamplator, am inceput sa studiez serviciul similar de la Yahoo! si anume Yahoo! Maps. Surpriza, surpriza aici sunt trecute chiar toate strazile in amanunt (la Bucuresti cel putin). Serviciul Yahoo! Maps are un API similar cu cel oferit de Google, dar in cazul de fata poti sa lucrezi binisor cu el in Romania.

Concluzia Yahoo! stie unde stau!

Am incercat si motorul de la MSN desi… trebuie sa recunosc ca nu l-am studiat prea mult. Acesta se numeste Live Maps. Hartile sunt cam la fel de “noi” ca si cele de la Yahoo!, si desi toate strazile apar pe harta ele nu apar via motor de cautare de cele mai multe ori.

Si concluzia finala, daca esti in USA, Google Maps e cel mai tare, dar daca esti intr-o tara cum e Romania, Yahoo! Maps este de departe mult mai potrivit!

Si a venit si momentul examenului (a si trecut). Dupa poate ceva mai putin timp decat ar fi trebuit pentru studiu, in ultima zi de concediu am decis sa sustin examenul.

Taxa am platit-o direct la Zend cu un card Visa Electron. Apropo, sa nu faceti aceeasi gresala ca mine, nu incercati sa platiti cu alt card decat cel personal! Am avut aproximativ 5 incercari, doua telefoane in Germania si unul in USA am ajuns sa-mi fac card pentru a cumpara examenul si alte cateva produse! Evident exista si alte metode de plata, dar nu la fel de rapide.

Cand am ajuns la programare, a fost deosebit de simplu, poate prea simplu pentru mine. Totul a mers conform planului, m-am programat si am asteptat ziua examenului.

Ziua examenului. Pentru ca nu aveam nici cea mai mica idee unde se afla centrul ales de mine din cadrul complexului Facultatea de Drept Bucuresti, am decis sa dau un telefon preventiv… nici un raspuns, am mai incercat, era suficient de tarziu cat sa fie cineva acolo si totusi… nici un raspuns.

Am hotarat sa ma duc acolo. Nu mica mi-a fost surpriza cand nimeni nu a auzit de Pearson VUE, iar cand spun asta nu ma refer la femeile de servici care tineau locul de portarului, ci la cei care raspund la telefonul de pe site. Dupa suficiente legaturi din centrala am gasit si centrul (undeva in dreapta) este de fapt un centru CISCO afiliat Person VUE.

Examenul a fost exact asa cum a fost descris pe site, singur in sala, fara obiecte personale, iar acelea care poti sa le iei cu tine in sala de examen nu pot sa le scoti. Examenul este supravegheat cu o camera, care ma facea sa cred ca voi auzi “zzz, zzzz” in timpul examenului de la zoom, dar nu a fost asa.

Examenul, asa cum scrie si in manualul de la Zend, se bazeaza pe experienta cu PHP. Trebuie sa ai cel putin idee de elementele PHP si in special sa ai ochiul format pentru debuging. Cum era de asteptat se analizeaza mai mult elementele atipice de implementare, functii standard PHP si mai putin capacitatea de a scrie cod, dar pana la urma este grila, nuprea aveau cum sa faca altfel. Examenul nu mi s-a parut foarte dificil, dar nici simplu. Se vede clar experienta cu PHP in intrebari, se vede cine s-a “jucat” si cine nu.

La finalul examenului, mi-a aparut “Congratulations you have passed the exam”, sau ceva de genul asta, eram prea fericit ca sa mai memorez.

A doua zi lucratoare am avut si profilul completat pe site, desi puteam sa-l editez la cateva ore de la terminare (de cand am ajuns acasa).

Acum astept diploma care se trimite prin posta, cred ca asta se trimite din Israel deci… o sa fie un cadou frumos de Craciun probabil…

Am uitat sa amintesc de “mock” testele pentru examen. Desi am primit la pachet 10, nu am folosit decat 3, iar cu fiecare test facut scorul a crescut. Din pacate motivul pentru crestere este ca intrebarile se repeta (nu toate dar suficiente) si nici macar nu le-am regasit in examen, forma este asemanatoare, dar diferentele sunt mari in continut. Va sfatuiesc sa nu luati pachete mari pentru ca rezultatele nu o sa mai fie relevante dupa primele teste.

Am citit pe alte bloguri care testul este mai ushor decat examenul. Eu nu am aceeasi parere, gradul de complexitate este de fapt similar, doar intrebarile deosebit de stufoase nu se regasesc in examen, in rest sunt similare.