Claudiu Persoiu

Blog-ul lui Claudiu Persoiu


In ce mai programam azi?

without comments

M-am saturat, sunt mult prea multe limbaje de programare si scripting in ziua de azi.

De exemplu, daca vrei sa faci un site nu foarte complicat ai nevoie de:

  • HTML
  • CSS
  • JavaScript
  • PHP sau alt limbaj server-side.

Si totusi… aplicatiile web sunt totusi simple.

Poate o sa spuneti ca nu este o problema atat de mare pentru ca acestea au stuctura si “parinti” comuni.

Adevarat, sa incepem cu un limbaj cum este C (aparut in anul 1972). In anii “80 lumea avea sa cunoasca o noua abordare in lumea programarii, universul orientat obiect. Si a aparut C++ (1983). Totul era bine daca lucrurile ramaneau asa simple, dar nuu, a aparut si Objective C, un alt descendent obiectual (folosit de Apple in principal). Pentru ca lucrurile nu erau destul de “simple”, cei de la SUN s-au gandit sa faca un alt limbaj care avea sa fie obiectual in intregime. Si asa a venit pe lume Java. Microsoft au incercat sa preia acest limbaj dar din pricina unor probleme de licenta s-au hotarat sa faca limbajul lor mai bun si mai destept decat ce era deja pe piata. Iar dupa ceva vreme s-a nascut Fat-Frumos, sau C#. Si toate acestea pornind de la un singur limbaj…

Multi au impresia ca Pascal a murit undeva pe la finalul “80 inceputul “90, nu va inselati, dar inainte sa moara s-a transformat in Delphi, o versiune de Pascal orientata obiect.

Iar ca totul sa fie mai complicat, limbajul C# a fost proiectat de cel care a realizat compilatorul Turbo Pascal de la Borland.

Adevarul este ca nu s-a ajuns la un standard si nu cred ca se va ajunge prea curand, chiar daca majoritatea OS-urilor au la baza C.

Mi se pare inuman sa trebuiasca sa inveti atatea limbaje de programare, iar in functie de ce ai nevoie in general schimbi limbajul, iar daca schimbi OS-ul de cele mai multe ori trebuie sa schimbi si limbajul (mai putin la limbaje cum ar fi Java). Incep sa cred ca este mai bine ca un limbaj din trecut sa dispara, pana la urma limbaje precum Cobol (1959) inca se mai folosesc, iar mult mai tanarul Pascal s-a dovedit depasit.

Oricum atunci cand invatati un limbaj sa nu aveti impresia ca o sa ajungeti sa deveniti un expet universal in el, un limbaj simplu cum este PHP are posibilitati nebanuite de multi si chiar daca trecem cu vederea lucruri cum ar fi PHP-GTK si PHP-QT tot mai ramand o groaza de framework-uri si module optionale.

In cazul unui limbaj cum este C nici nu mai are rost sa vorbim, acesta poate sa fie folosit pentru aproape orice, incepand de la drivere pana la pagini web inclusiv serverele pe care acestea ruleaza.

Pana si limbaje de scripting care pana nu de mult erau considerate “de jucarie” cum este JavaScript, pana si acestea au posiblitati nebanuite astazi, de la pagini web, pana la plug-inuri FireFox si nu numai.

Chiar si cand vine vorba de office, MS Excel suporta VB Script, pe cand Open Office suporta JavaScript.

O data ce ai intrat pe fagasul acesta al programarii, ar trebui sa ai multa rabdare si pasiune, altfel nu o sa iesi prea bine…

Written by Claudiu Persoiu

20 October 2008 at 6:53 PM

Posted in Diverse

Tagged with , ,

Leave a Reply